Electrica Furnizare se adaptează noilor cerințe și obiceiuri de consum și plată ale clienților, apărute pe fondul pandemiei de coronavirus și al liberalizării pieței de energie electrică de la 1 ianuarie 2021, și propune modalități noi de plată și consiliere a clienților.

Astfel, începând cu 1 ianuarie 2021, în cadrul Centrelor de Relații cu Clienții Electrica Furnizare și al punctelor de prezență care găzduiesc casierii, nu se vor mai desfășura operațiunile de încasare în numerar. Toate celelalte operațiuni desfășurate în cadrul tuturor punctelor de prezență Electrica Furnizare continuă să se desfășoare, personalul Electrica Furnizare concentrându-se astfel pe creșterea calității experienței clienților în zone de interes pentru aceștia, precum oferte de produse și servicii noi sau consiliere pe tema liberalizării.

Clienții care preferă achitarea în continuare a facturilor la un punct fix au mai multe opțiuni prin partenerii noștri: rețeaua PayPoint și rețeaua un-doi, automatele bancare ale băncilor partenere, Westaco Expres (disponibil și în stațiile OMV / Petrom) și Terminale Qiwi sau terminale de plată deținute de terțe persoane prin Idea Bank.

Electrica Furnizare investește constant în soluții de creștere a satisfacției clienților săi, una dintre direcțiile strategice de îmbunătățire a experienței clientului fiind digitalizarea serviciilor oferite de companie.

Compania pune la dispoziția clienților diverse modalități de plată online, care permit achitarea facturilor simplu și rapid, prin MyElectrica (portalul online și aplicația mobilă de plată a facturilor), precum și vizualizarea istoricului facturilor sau evidența plăților la zi.

Alte metode de plată online disponibile sunt: – Internet Banking – Mobile Banking BRD – Aplicații Orange Money și mobilPay Wallet – Debit direct (ING Bank, BCR, BRD, Banca Transilvania, Raiffeisen Bank).

Detalii complete aici: electricafurnizare.ro/modalitati-de-plata-factura-electrica-furnizare.

În 2020, s-au realizat cu 87% mai multe tranzacții de plată prin portalul și aplicația MyElectrica față de anul trecut, iar ponderea tranzacțiilor s-a dublat, fapte generate de schimbări în comportamentul clienților, evident, dar și de eforturile pe care compania le dispune constant în relație cu simplificarea accesului la produsele si serviciile noastre prin digitalizare.  Avem un portofoliu amplu și divers, cu reprezentativitate pe mai multe tipologii de clienți si tratăm nevoile tuturor cu responsabilitate, aplicând o gândire orientată spre soluții adaptate fiecărui segment de clienți. Astfel, renunțarea la serviciul de încasare în numerar în casieriile proprii nu ii impactează pe acei clienți care preferă în continuare plata în numerar, acestora punându-li-se la dispoziție aceeași metodă de plată accesibilă prin partenerii cu care colaborăm”, a declarat Directorul de Marketing Electrica Furnizare, Cristian Eugen Radu.

Tranziția către digital, modernizarea punctelor de relații cu clienții, sistematizarea proceselor de business și implementarea serviciilor menite să simplifice experiența de zi cu zi a consumatorilor noștri sunt doar câteva dintre inițiativele care contribuie semnificativ și constant la creșterea indicatorilor de performanță – un obiectiv strategic al companiei Electrica Furnizare în relație cu experiența clientului” a mai precizat directorul de Marketing al companiei.

Cu o experiență de peste 120 de ani pe piața de energie electrică, compania Electrica Furnizare este parte a Grupului Electrica, companie cu capital majoritar privat, listată cu succes la Bursa de Valori București și London Stock Exchange, încă din anul 2014 și deține un portofoliu de peste 3,5 milioane de clienți.